Orase din toata lumea se vor alatura pentru a stinge luminile timp de o ora simbolizand astfel participarea lor la cautarea solutiilor care sa previna schimbarile climatice. Luminile vor fi stinse in cladiri simbolice, sediile companiilor, restaurante si altele.

Fiecare dintre noi poate marca acest eveniment prin stingerea luminilor si chiar schimbarea becurilor incandescente cu cele eficiente energetic (becurile fluorescente).

Ora Pamantului va transmite un semnal puternic ca oamenii din intreaga lume sunt ingrijorati si totodata pregatiti de a lua atitudine impotriva poluarii si a schimbarilor climatice si asteapta ca liderii lor sa ia actiuni inainte de a fi prea tarziu.

Milioane de oameni vor stinge luminile pe 29 Martie 2008 intre 20:00 -21:00.

Nu spun ca nu sunt incercari. Stiu ca Radu Ionescu a incercat un Gnomedia si altcineva (imi scapa numele acum) a lansat reteaua PMedia. Daca exista si alte incercari nu stiu eu de ele.

Ah, nu vreau sa aud ca nu exista aceste retele pentru ca nu se baga bani in publicitatea online din Romania, mai ales pe bloguri. Intai comunitatea, apoi banii. Ideea formarii unei comunitati doar de dragul de a scoate bani din ea mi se pare din start putin gresita. Comunitatea respectiva trebuie sa creeze ceva unic (sau sa faca mai bine decat altii ceva), apoi banii vin.

Principiul este: pe masura ce obtii succesul si faci lucruri insemnate, care au impact in viata celor din jurul tau, vei intalni oameni care te vor critica aspru, nefondat, fara sens. Cu cat faci schimbari mai importante in jurul tau, cu atat aceste critici vor fi mai puternice. Cu cat ai mai mult succes, cu atat vei fi mai criticat (de multe ori chiar fara absolut niciun motiv).

Frumos, nu? Pot gasi doua explicatii cat de cat logice pentru acest principiu, desi marturisesc ca nu-l inteleg cu adevarat, ci doar il cunosc “empiric”:

1. Peer pressure. Faci parte dintr-un grup, oricare ar fi el. Cand incepi sa faci schimbari in viata ta si sa ai succes, usor-usor tinzi sa scoti capul din grupul din care faci parte. Cand faci asta, ceilalti din grup te simt si incep sa-ti traga pumni in gura si suturi in… stii tu unde. De ce? Ca sa ramai langa ei. De ce? Ca sa-si justifice ei propria lor lene si neputinta de a se ridica o data cu tine.

2. Oamenii nu vor ca tu sa ai succes. De ce? Din motive diverse: invidie/gelozie, imagine de sine slaba (daca tu ai succes si ei nu, atunci in ochii lor tinzi sa fii superior si ei nu vor asta) sau pur si simplu din principiul “sa moara si capra vecinului”.

Obisnuieste-te: imediat cum incepi sa ai succes si iesi in fata, oamenii vor arunca tare de tot cu pietre in tine. Fara motiv. Frumoasa viata, nu?

Ce este Human Design? Proiectul Human Design este o comunitate. Este comunitatea (care se doreste) cea mai puternica in piata dezvoltarii personale si profesionale din Romania. Comunitate inseamna grup de oameni. Proiectul are doua… parti/componente: Forumul Human Design si Intalnirile Human Design. Forumul este instrumentul de comunicare online al comunitatii Human Design. Intalnirile sunt instrumentul de networking, prezentare si colaborare intre membrii comunitatii.

Ce NU este Human Design? Human Design NU este un proiect online, NU este un forum, NU este un blog, NU este un proiect care sa scoata bani din publicitate si probabil nu va fi monetizat de mine niciodata. Forumul si blogul sunt doar platformele de comunicare online ale comunitatii Human Design.

Acum referitor la alegerea mea intre forum si blog pentru partea de comunicare online. Forumul este o platforma mult mai buna decat blogul pentru ceea ce inseamna “instrument de comunicare online al comunitatii Human Design”. Motivele sunt multiple, dintre care doua esentiale:

1. Pe forum pot adresa intrebari si pot deschide topicuri cititorii “de rand”, spre deosebire de blog unde acest lucru nu se poate. Pe blog doar editorii scriu, cititorii doar reactioneaza la topicurile “propuse” de editori.

2. Blogul este o platforma “oficiala”, de comunicare sursa-public. Blogul reprezinta parerea, opinia, experienta si informatiile detinute de editorii lui. Forumul, spre deosebire de blog, este o platforma de comunicare intre toti cititorii unui site, o autostrada cu doua sensuri.

Exista si blogul Human Design, unde vor fi puse lucruri “oficiale”, stiri, noutati… si alte lucruri care vin de la mine (Ionut Ciurea) catre cititori/membri ai comunitatii. Cred ca acum lucrurile sunt mai clare cu acest Human Design. Astept feedback si comentarii.

Nu mai tin minte exact care este primul blogger citit… stiu doar ca omul care mi-a pornit curiozitatea cu adevarat a fost Vladimir Oane de la Metromind. Vladimir a tinut acum mult timp, pe 12 martie 2006, o prezentare in cadrul intalnirilor Human Design, din versiunea veche a Human Design. Vladimir a tinut o prezentare despre Web 2.0 atunci si a vorbit, printre altele, si de bloguri.

Imediat dupa acest eveniment am avut o intalnire in doi cu Vladimir si am vorbit mai multe despre bloguri. Practic atunci am decis sa cercetez serios blogurile. Citisem inainte de asta cateva bloguri (sigur am intrat pe siteul lui Orlando si al lui Radu) insa nu-mi cazuse fisa. Vladimir este cel responsabil pentru responsabilizarea mea, ca sa spun asa.

Dupa responsabilizare a urmat o cercetare intensa a blogosferei, timp de cateva luni, de prin mai-iunie 2006 pana in noiembrie 2006. Imediat cum am inceput sa studiez fenomenul m-am decis sa-mi pornesc propriul blog, acesta. Am gandit tot siteul personal, ionut-ciurea.com, care era lansat inca din 2004. Am lansat propriul blog in a doua jumatate a lunii noiembrie 2006. Restul este istorie… ma apropii de un an de blogging.

Ar fi interesant sa stiu cum merge mai departe lantul… pentru cine am fost eu primul om citit pe blog? Cred ca fiecare ar fi bucuros sa stie pe cine a “virusat” cu microbul blogului. Stiu ca am stresat-o pe Adela sa scrie pe blog. Si Adela poate a stresat pe altcineva… si tot asa. Ideea este ca “noii veniti” sa se transforme in “vechii ramasi”, daca intelegi ce vreau sa spun.

Sa vorbim putin despre jurnalism. Sa pun o intrebare de baraj. De ce foarte multi jurnalisti care au un blog personal au un disclaimer care spune ceva de genul: “informatiile din acest blog sunt pareri personale si ele nu reprezinta pozitia oficiala a publicatiei X la care sunt angajat”?

Cand vad un astfel de disclaimer gandul imediat imi zboara la cat de atent trebuie sa fie respectivul blogger cand publica o informatie. Imi vine extrem, extrem de greu sa cred ca nu exista macar o mica restrictie din partea patronatului publicatiei la care este angajat respectivul blogger. Nu de alta, din bloguri in Romania nu se prea castiga… poate doar poti lua banii de paine pe o luna de zile. Parghia “salariu” este extrem de eficienta cand vine vorba despre “marketing intern” si “comunicare cu angajatii”.

Tu cat curaj ai sa spui ceva impotriva organizatiei pentru care lucrezi? Dar impotriva sefului direct? Mi se pare o intrebare foarte buna, nu doar in Romania, ci oriunde in lume. Stiu ca dreptul la libera exprimare este garantat de Constitutie. Sa fim seriosi, foarte putine sunt organizatiile care lasa suficienta libertate de exprimare pentru angajatii lor. Daca stii exemple in Romania (sau oriunde in lume), esti invitatul meu sa le scrii la comentariile acestui post.

Sa revenim la jurnalism. Am o ultima intrebare de baraj. Mi se pare mie sau jurnalismul este un domeniu unde angajatii sunt extrem de constransi de patronat? Chiar avem presa libera in Romania? Vorbesc despre publicatii cu adevarat independente, care nu joaca dupa cum canta actionariatul. Astept feedback de la tine, mai ales daca lucrezi (sau ai lucrat) in jurnalism/mass-media.

Cred ca unul din motivele pentru care multi bloggeri renunta la a mai scrie este chiar acesta pe care-l experimentez eu acum. Blogul mi se pare ca este, in prea multe cazuri, doar un moft. Toata lumea lauda cresterea exponentiala a blogosferei. OK, sunt un sustinator al blogurilor si al ideii de exprimare libera. Este pacat ca prea putini bloggeri sunt consecventi in scris si prea multi scriu doar ca este trendy.

Prea putini bloggeri chiar au obiective serioase cu blogurile lor. Este OK asa, fiecare foloseste acest instrument cum doreste. Ideea este ca ar fi bine sa lasam laudele de genul “Wow ce tari suntem! Avem mii de bloggeri romani!” pentru ca foarte putini dintre acestia chiar au ceva de zis si sunt consecventi in ceea ce fac.

Pacat ca nu pot ajunge astazi la roBlogFest 2007. Sunt curios sa aflu reactii dupa petrecere si anuntarea castigatorilor pe site.

Asadar sa ma intorc la obiectivele mele. Imi aduc aminte cat de slab eram la rezistenta, la sport, pe motiv ca ma lua durerea de ficat, splina, cap, muschi si altele asemanatoare. Imi amintesc intr-o zi de un profesor de sport (educatie fizica) din liceu care mi-a spus ca la proba de rezistenta este un punct critic pe care trebuie sa-l depasesti pentru a putea merge cu bine mai departe. Dupa acel punct parca nici nu mai simti durerea.

In viata este la fel. Succesul este un maraton, nu un sprint de 100 de metri.

Ce mi se pare cel mai trist este faptul ca ii vad pe foarte multi regretand cu toata puterea faptul ca s-au nascut aici. Bun, am inteles ca vrei sa pleci pentru ca nu iti convine guvernul, pentru ca salariile sunt mici, apartamentele sunt scumpe si viata este cam de cacao, per total. De aici si pana la a-ti renega originea este totusi destul de mult.

Este pacat ca prea multi romani pun egal intre aberantii si derutatii care ne conduc si identitatea nationala. Se pune prea des egal intre felul de a fi al romanilor si lucrurile care merg prost in tara. Cred ca ar fi bine sa distingem clar lucrurile. Nu mai stiu pe unde am auzit ca “o tara are conducatorii pe care ii merita”. Permite-mi sa nu fiu de acord cu filosofia asta de duzina.

O tara este condusa de alesii maselor. Asa a fost mereu si asa va fi si in continuare. Masele aleg conducatorii unui stat democratic si oamenii nu voteaza lideri. Astfel, cei care ne conduc sunt doar o imagine in oglinda a maselor. Iar acest lucru se intampla nu numai in Romania, ci peste tot in lume. Exemplul cel mai recent este Italia, care abia a iesit dintr-o criza politica majora. Nu vrei sa stii cum este tratat George W. Bush in Statele Unite. Peste tot in lume politica este la fel, cu foarte putine exceptii: lideri adevarati care ajung in fruntea unui stat si chiar schimba ceva.

In Romania nu avem lideri adevarati in viata politica, asa cum inteleg eu notiunile de “lider” si “leadership”. Nu gasesc un lider veritabil care sa fie in politica in Romania, astazi. Ar trebui sa fie un personaj integru, cu viziune, care stie incotro se indreapta el, tara asta si lumea intreaga. Si mai grav, nu gasesc un lider veritabil in politica din ’89 si pana astazi. Daca stii tu unul, te invit sa comentezi si sa-mi spui si mie.

Nu stiu daca ai observat, primele 7-10 minute din stirile din prime time la orice televiziune sunt dedicate subiectelor “senzationale”. Cine a mai omorat pe cine cu masina, cu diverse obiecte ascutite… sau ce lucru senzational de negativ s-a mai intamplat in ultima perioada. Stirile groazei, aducatoare de rating stupid, nu reusesc sa faca din media o solutie pentru informatie de calitate. Cel putin pentru mine nu. Bineinteles, eu nu sunt in target.

Iata o lista destul de lunga de motive pentru care nu ma mai uit la stiri, decat accidental:
- ofera foarte multa informatie nerelevanta (nu ma intereseaza politica, de exemplu);
- nu pot selecta direct si imediat exact informatia care ma intereseaza;
- sunt in urma cu 3-4 zile fata de alte medii (precum cel online) pe anumite domenii;
- contin prea multe reclame;
- imi intoxica mintea cu intamplari si informatii toxice (a se vedea stirile groazei).

Ce prefer in schimb? Eu imi iau stirile din mediul online, de pe siteuri de stiri online, de pe bloguri si de pe siteurile oficiale detinute de companiile/indivizii care ma intereseaza. Nu citesc ziare tiparite, “clasice”, decat daca plec in calatorie si nu am altceva mai bun de citit decat ziare. Singurele surse de stiri la care sunt abonat se gasesc online.

Concluzia? Pe termen lung domeniul online va castiga batalia stirilor, doar daca nu cumva televiziunile (si ziarele) se vor schimba radical si vor deveni cu adevarat interactive. O alta optiune pentru televiziuni ar putea fi integrarea domeniului online (stiu ca televiziunile au siteurile proprii, nu asta ziceam). M-as bucura sa navighez pe Internet prin televizor, direct, pe conexiune cablu sau satelit (si sa fac asta in Romania, nu in Statele Unite).

Ziarele sunt mult inaintea televiziunilor pentru ca siteurile proprii ofera informatia in format electronic (aceeasi ca in editiile tiparite). Ba mai mult, acum cateva zile citeam pe un blog (imi cer scuze nu mai tin minte care era, altfel l-as fi citat) ca New York Times se gandeste sa se mute online. Cu totul. Adica sa isi inchida editia NYT “clasica”, tiparita.

Ai vazut vreodata intr-un ziar, pe un site, intr-o revista, pe sticla… undeva in mass media persoane din comunitatea jurnalistilor care folosesc limbaj de lemn? Da, stii despre ce vorbesc: exprimarea aceea filosofico-fantastica, plina de epitete, de intelesuri ascunse si de metafore bune sa-l faca gelos pe Eminescu. Am o intrebare: cat intelegi din astfel de compuneri? Eu, unul, nu inteleg nimic concret. Suna extraordinar de interesant, de inteligent si nu spun nimic de fapt. Sunt chiar geniale unele pasaje. Nu spun ca toti jurnalistii scriu asa mereu. Din cand in cand, probabil cand nu vor sa spuna nimic si sa spuna tot, scriu in asa mod. Sau se exprima public pe diversele canale media intr-un mod cel putin confuz, daca nu aberant de incoerent.

Cu tot respectul pentru inteligenta lor, pentru profesie si comunitate, am o intrebare. Si anume: care sunt motivele reale pentru care alegeti sa va exprimati in asa fel cand stiti ca aveti influenta asupra maselor? Puterea (da, aveti putere, de parca nu stiati) vine “la pachet” cu responsabilitatea. Uneori am impresia ca uitati de ea… altfel nu v-ati exprima asa.

Auto-critica: in momentul in care ma vedeti/auziti/cititi pe mine ca ma exprim ca mai sus sa ma intrerupeti si sa-mi dati doua palme peste fata. Ma straduiesc cat mai mult sa ma exprim simplu, la obiect, direct si clar. Fac asta pentru ca nu vreau sa creez confuzie, nu-mi place sa irosesc timpul cititorilor mei si daca fac o vanzare nu vreau sa-mi aburesc clientul.

Asa sunt eu, nu trebuie sa fie toata lumea ca mine. Oricine poate vorbi cum doreste, unde doreste – traim intr-o societate libera. Cand exista o responsabilitate la mijloc, atunci se schimba povestea. Sa vorbim despre o influenta pozitiva asupra opiniei publice? Sa vorbim despre dezinformare? Desigur, sa vorbim. Sa incepem cu jurnalistii, lasam politicienii deocamdata. Ce nu-mi place deloc (ba chiar detest): ipocrizia. “Ador” sa aud/vad/citesc in media despre cum trebuie sa fie politicianul “X” si omul de afaceri “Y” de la oameni care fac compuneri filosofice.

Rareori sunt asa acid. Am simtit nevoia sa scriu toate cele scrise aici mai ales cand vine vorba despre subiectul de mai jos. Nu spun ca bloggerii sunt usi de biserica. Nici oamenii de afaceri. Nici marketerii, nici trainerii… fiecare padure cu uscaturile ei. Atentie, cad uscaturi… in posturile viitoare.