Acelasi comunicat spune ca Dinu Patriciu este reconfirmat ca Presedinte si CEO al Rompetrol. Kazmunaygaz se pare ca are incredere in abilitatile de management ale lui Patriciu. Stirea va fi comentata la greu in urmatoarele ore si zile.

Acum 5-6 ani de zile, pe cand eram abia intrat in facultate si abia mutat in Bucuresti, m-am decis sa ma inrolez in armata de consultanti financiari de la o companie mare de asigurari. Imi placea ideea de vanzari, marketing si asigurari, toate la pachet. Nu as fi facut treaba pentru bani, ci in primul rand pentru deschidere si pentru scoala de vanzari si marketing.

Cu ajutorul unui bun prieten am reusit sa fac rost de un numar de telefon si sa sun la un unit al respectivei companii din Bucuresti. Tin minte acea zi ca si cand s-a intamplat ieri. Am sunat de pe fix (nu cred ca aveam telefon mobil atunci) si am vorbit (probabil) cu un Unit Manager, o doamna. Dupa doua-trei cuvinte de introducere, i-am spus ca m-ar interesa o colaborare. Intrebarea a venit imediat: “Ce varsta aveti?” Pai cat aveam… cam 18-19 ani. Si raspunsul stimabilei doamne a fost scurt si la obiect: “Noi nu colaboram decat cu persoane peste 23 de ani pentru consultanta financiara.”

Am intrebat daca era o lege care le interzicea persoanelor sub aceasta varsta sa vanda asigurari sau ceva de acest gen. Mi s-a spus ca nu este o lege, este doar “politica interna a companiei X”. Mi s-a inchis telefonul fara alte comentarii si mi s-a transmis ca ne auzim dupa 23 de ani.

Iata-ne dupa 23 de ani. Am implinit 24 in aceasta iarna si acum ma suna companiile de asigurari sa-mi vanda produsele lor financiare. Nu-i asa ca viata este nostima? Ironica, as putea spune. Imi dau seama acum ca datorez foarte mult acelui “mai vorbim la 23 de ani” si stiintelor/tehnicilor de dezvoltare personala si profesionala, precum Programarea Neuro-Lingvistica (NLP) si Analiza Grafologica.

Din nou se pare ca familia te poate ajuta in momentele critice, asa cum scrie autorul articolului despre Donald Trump. “Donald Trump a fost si aproape de pragul falimentului. In 1993, a ajuns in situatia in care cazinourile sale erau pline de datorii, cea mai mare parte a proprietatilor imobiliare fiind pierdute. Colapsul profesional il urmarea pe Trump. Insa familia i-a oferit sprijinul financiar de care a avut nevoie pentru a trece prin acea dificila perioada.”

Din biografia lui Donald Trump se pare ca factorii de succes ai milionarilor (asa cum scriam in acest post) sunt valabili si pentru acesta. La fel de interesant mi se pare faptul ca si Trump a fost foarte aproape de “esec”, de faliment. In America daca nu dai faliment macar cu o afacere nici nu esti considerat un om de afaceri adevarat. Se pare ca falimentul face parte din succes.

Am observat ca in Romania multe afaceri se fac la o cafea. La o bere. La un pahar de ceva, “de vorba”. Trebuie sa recunosc ca imi place fenomenul de multe ori: iesi in oras, te intalnesti cu un potential client, socializezi si faci business. Nu stiu cat de sanatos este…

Afacerile parca ar trebui sa fie in birou. E doar un sentiment pe care-l am eu sau e ceva generalizat? La un pahar de vorba nu stiu cat de bine negociezi… sau poate ca unii atunci au cea mai mare inspiratie, mai stii?