Ionut Ciurea

Cu riscul de a-mi pune o intreaga comunitate in cap, am sa comentez un lucru care mie mi se pare de bun simt. Acest blog este despre lucrurile de bun simt in marketing, afaceri, training, influenta (si alte cateva). Poate acum te intrebi de ce l-am pus la “PR si comunicare sociala”. Pentru ca are legatura cu subiectul respectiv. Sa spun repede ideea, nu-mi place sa bat campii cu gratie.

Ai vazut vreodata intr-un ziar, pe un site, intr-o revista, pe sticla… undeva in mass media persoane din comunitatea jurnalistilor care folosesc limbaj de lemn? Da, stii despre ce vorbesc: exprimarea aceea filosofico-fantastica, plina de epitete, de intelesuri ascunse si de metafore bune sa-l faca gelos pe Eminescu. Am o intrebare: cat intelegi din astfel de compuneri? Eu, unul, nu inteleg nimic concret. Suna extraordinar de interesant, de inteligent si nu spun nimic de fapt. Sunt chiar geniale unele pasaje. Nu spun ca toti jurnalistii scriu asa mereu. Din cand in cand, probabil cand nu vor sa spuna nimic si sa spuna tot, scriu in asa mod. Sau se exprima public pe diversele canale media intr-un mod cel putin confuz, daca nu aberant de incoerent.

Cu tot respectul pentru inteligenta lor, pentru profesie si comunitate, am o intrebare. Si anume: care sunt motivele reale pentru care alegeti sa va exprimati in asa fel cand stiti ca aveti influenta asupra maselor? Puterea (da, aveti putere, de parca nu stiati) vine “la pachet” cu responsabilitatea. Uneori am impresia ca uitati de ea… altfel nu v-ati exprima asa.

Auto-critica: in momentul in care ma vedeti/auziti/cititi pe mine ca ma exprim ca mai sus sa ma intrerupeti si sa-mi dati doua palme peste fata. Ma straduiesc cat mai mult sa ma exprim simplu, la obiect, direct si clar. Fac asta pentru ca nu vreau sa creez confuzie, nu-mi place sa irosesc timpul cititorilor mei si daca fac o vanzare nu vreau sa-mi aburesc clientul.

Asa sunt eu, nu trebuie sa fie toata lumea ca mine. Oricine poate vorbi cum doreste, unde doreste – traim intr-o societate libera. Cand exista o responsabilitate la mijloc, atunci se schimba povestea. Sa vorbim despre o influenta pozitiva asupra opiniei publice? Sa vorbim despre dezinformare? Desigur, sa vorbim. Sa incepem cu jurnalistii, lasam politicienii deocamdata. Ce nu-mi place deloc (ba chiar detest): ipocrizia. “Ador” sa aud/vad/citesc in media despre cum trebuie sa fie politicianul “X” si omul de afaceri “Y” de la oameni care fac compuneri filosofice.

Rareori sunt asa acid. Am simtit nevoia sa scriu toate cele scrise aici mai ales cand vine vorba despre subiectul de mai jos. Nu spun ca bloggerii sunt usi de biserica. Nici oamenii de afaceri. Nici marketerii, nici trainerii… fiecare padure cu uscaturile ei. Atentie, cad uscaturi… in posturile viitoare.